Activitate campanie de informare Crucea Roșie Filiala Iași

5 Octombrie 2026

„Doctorul tratează, dar Dumnezeu este Cel Care vindecă.”

Zilele bunicuțelor noastre de la Centrul de Zi „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” sunt mai senine când oameni buni le trec pragul!

La mijlocul lui septembrie, la Centrul de Zi „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv”, am simțit din plin puterea comuniunii și a iubirii milostive. Am avut bucuria de a fi vizitați de un medic rezident  și de un psiholog de la Crucea Roșie Română Filiala Iași, care au adus alinare atât trupului, cât și sufletului bunicuțelor noastre.  

Au fost două întâlniri marcate de grijă, dialog cald și sprijin de specialitate care au unit tămăduirea trupului cu odihna sufletului: pe lângă sfaturile medicale practice, monitorizarea sănătății și discuțiile utile pentru această etapă a vieții, a contat enorm cuvântul cald, ascultarea cu răbdare și zâmbetul sincer oferit fiecărei bunicuțe în parte.Imaginea a fost ștearsă.Imaginea a fost ștearsă.

Le mulțumim din inimă partenerilor de la Crucea Roșie Română Filiala Iași pentru această faptă a dragostei creștine și pentru că au adus atâta bucurie și nădejde în centrul nostru. Bunul Dumnezeu să le răsplătească dăruirea, osteneala și bunătatea! Alese mulțumiri voluntarilor centrului care s-au implicat în această activitate! Imaginea a fost ștearsă.Imaginea a fost ștearsă.Imaginea a fost ștearsă.

Imaginea a fost ștearsă. Dacă și tu crezi că vârstnicii merită grijă, respect și sprijin continuu, distribuie mai departe această poveste!

Puteți susține activitățile donând:

Imaginea a fost ștearsă. 𝐈𝐁𝐀𝐍 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐝𝐨𝐧𝐚ț𝐢𝐢: RO36CECEB00030RON0823647

Imaginea a fost ștearsă.𝐂𝐨𝐧𝐭𝐚𝐜𝐭: 0753 597 177 

Imaginea a fost ștearsă. 𝐆𝐦𝐚𝐢𝐥: centrulsfiosifpro2@gmail.com

 Imaginea a fost ștearsă.𝐀𝐝𝐫𝐞𝐬ă: Strada Ion Neculce, Nr. 36, Iași, sediul Protopopiatului 2 Iași